Arhiva 'Presa'

La un referendum pentru schimbarea presedintelui Senatului, Geoana ar fi schimbat in secunda doi

08. Mar, 2010

0

Dacă acum, după o lună de când Mircea Geoana blocheaza reducerea numărului de parlamentari, s-ar face un referendum pentru schimbarea presedintele Senatului, oare care ar fi rezultatul? Dacă românii ar fi puşi să aleagă între păstrarea actualului preşedinte al Senatului şi transpunerea în realitate a votului lor pentru unicameral şi reducerea parlamentarilor, Geoana ar zbura în secunda doi de la conducerea Senatulu

Detalii

Schimbarea lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului este un pas necesar trecerii la parlamentul unicameral

22. Feb, 2010

0

Deputatul Sulfina Barbu a criticat tergiversarea procedurilor pentru trecerea la parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, subliniind că dacă PSD vrea să arate că respectă votul românilor de la referendum trebuie să-l schimbe pe Mircea Geoană de la preşedinţia Senatului.

Detalii

Ref: Declaraţiile halucinante ale lui Mircea Geoană îl obligă să se retragă de la conducerea Senatului, sau PSD trebuie să-l schimbe

18. Jan, 2010

0

Când al doilea om în stat explică un eşec politic printr-o teorie fundamentată pe trăznăi medievale, ceva este în neregulă în România. Fie Mircea Geoană ar trebui să facă un pas în spate de la conducerea Senatului până îşi lămureşte dilemele legate de paranormal, fie PSD ar trebui să-l retragă de acolo, ca o dovadă de minimă decenţă.

Detalii

Exista un singur răspuns pentru fumigenele PSD: „Mircea Geoană, ieşi la dezbatere!”

29. Nov, 2009

0

PSD încearcă cu disperare să acopere fuga laşă a lui Mircea Geoană de confruntarea directă, deschisă cu Traian Băsescu în faţa electoratului. Mircea Geoană vrea să joace meciul fără să intre în teren. Pentru asta a cumpărat arbitrii din mass-media, pentru asta îşi pune galeria să facă agitaţie şi să lanseze fumigene, pentru asta fuge dintr-un colţ în altul al ţării de câte ori vine vorba să se întâlnească direct cu Traian Băsescu

Detalii

Alianţa PSD-PNL, o alianţă de 11 zile care se va destrăma dupa 6 decembrie

25. Nov, 2009

0

După alegerile din 6 decembrie partidele care acum fac valuri pentru liderul PSD îşi vor declara independenţa doctrinară; am mai vazut agitaţia asta, nu este nimic nou. Acordul PSD-PNL este un acord strict împotriva lui Traian Basescu, iar ceea ce acum pare o trainică colaborare, se va evapora în 11 zile ca roua dimineţii.

Detalii

Mircea Geoana este doar un alt balonas umflat de Iliescu, normal ca ii este frica de dezbatere

16. Nov, 2009

0

Referindu-se la refuzul lui Mircea Geoana de a participa la intalnirea de la Cluj, Sulfina Barbu afirma ca „frica lui Mircea Geoana este perfect explicabila, in conditiile in care liderul PSD este lipsit de continut, fiind doar un alt balonas pe care Ion Iliescu l-a umflat pentru a-l agita prin tara”

Detalii

In dialog cu cetatenii

In dialog cu cetatenii

09. Nov, 2009

0

Deputatii Sulfina Barbu si Cristian Petrescu au desfasurat in data de 07 noiembrie, orele 11.00-14.00 o actiune pe arterele principale din cele doua colegii. Ei au fost insotiti de cate 15 militanti care au distribuit materiale informative si promotionale cetatenilor.

Detalii

Singura condiţie a PNL-PSD pe care nu o respectă Liviu Negoiţă este aceea ca va continua reformele, nu va pune batista pe ţambal.

09. Nov, 2009

0

„Lupta politică majoră care se duce de o lună de zile incoace – şi pe care PNL-PSD o ambalează frumos în bune intenţii ipocrite – este lupta pentru continuarea reformelor, pentru tăierea privilegiilor, pentru eliminarea pensiilor şi a salariilor speciale şi dorinta de conservare a privilegiilor clientelei.

Detalii

Necesitatea reformarii sistemul de pensii

Necesitatea reformarii sistemul de pensii

02. Nov, 2009

0

Organizatia Partidului Democrat Liberal a sectorului 3 s-a intalnit cu pensionarii din Bucuresti pentru a discuta despre necesitatea reformarii sistemul de pensii.

Detalii